Cod galben de vreme instabilă în mai multe județe, valabil până la ora 18:00. Ploile și vântul au întârziat cursele aeriene, iar porturile au fost închise

Vremea s-a schimbat dramatic din weekend. Ploile abundente din timpul nopții au perturbat călătoriile aeriene pe aeroportul Otopeni, iar portul Constanța a fost închis din cauza vântului puternic. Codul galben pentru vreme severă rămâne în vigoare și astăzi în mai multe județe. Dar temperaturile vor crește din nou până la mijlocul săptămânii.

 

În această dimineață a fost o mare problemă pe Aeroportul Henri Coandă din cauza vremii. Au existat întârzieri atât la sosiri, cât și la plecări din cauza furtunii din capitală. Un avion din Iaşi a survolat Bucureştiul zeci de minute fără a putea ateriza. S-a dovedit a fi întârziat cu 45 de minute. La fel și cursele care veneau din Oradea și Cairo.

 

Curse aeriene perturbate din cauza vremii

 

De asemenea, zborurile dinspre Chişinău, Timişoara şi Amman n-au mai reuşit să aterizeze pe Otopeni şi au fost redirecţionate către Sibiu.

 

De altfel, schimbarea bruscă a vremii s-a simţit încă din weekend. În multe zone a nins, în altele a plouat ca-ntr-o zi de vară, iar la malul mării au fost chiar şi 20 de grade Celsius. Avem, practic, un sezon al extremelor.

 

Simona Căpşună: În ultimele zile, două mase de aer complet diferite s-au intersectat deasupra României. Una mai caldă care a adus ploi, venita dinspre vestul si sud vestul Europei şi alta mult mai rece pe partea de NV a ţării care a trasnportat ploile în ninsori. De marţi vremea se va mai linişti şi doar sporadic vor mai apărea ploi, iar un nou episod de ninsori se estimează să apară în ultimele zile de toamnă tot pe partea de Nord şi la munte. 

 

Aşadar, codul galben de vreme rea rămâne valabil şi astăzi în mai multe judeţe. Temperaturile vor urca însă din nou la mijlocul acestei săptămâni.

 

Astăzi este valabil un cod galben de ninsori, valabil până la ora 18:00, la altitudini în general de peste 1500 m în Carpații Meridionali, precum și în Carpații Orientali. În jumătatea nordică a Moldovei va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri în jurul a 10 cm. În zona deluroasă și montană a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură trecător vor fi și precipitații mixte și izolat se va depune polei.

 

Totodată, este valabil și un cod galben de vânt, până la ora 18:00, în sudul Olteniei și în Dobrogea, unde vor fi rafale de 55…60 km/h și izolat de peste 70 km/h în zona costieră. Local și temporar vor mai fi intensificări ale vântului și în Muntenia și Moldova, cu viteze în general de 45…55 km/h.

 

Cod portocaliu de inundații în Timiș

 

Este cod portocaliu de inundații, luni, pe râuri din bazinele hidrografice Gladna – bazin amonte Ac. Surduc, din județul Timiș, informează Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

 

Potrivit INHGA, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundație pe râurile din bazinele hidrografice: Gladna (afluent al râului Bega) – bazin amonte Ac. Surduc, județul: Timiș. Codul portocaliu a intrat în vigoare la ora 9.00 și este valabil până la ora 18.00.

 

Porturi închise din cauza vremii

 

Au fost oprite manevrele în porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia, luni dimineața, din cauza vântului puternic, informează Infotrafic.

 

​Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele în porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Midia, atât pentru transportul maritim, cât și pentru cel fluvial.

 

Situația a venit ca urmare a vântului puternic. Din același motiv, a fost închisă și Bara Sulina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *